Iosif Király

Interviu despre o perioadă ``extrem de interesantă și stimulantă``

Iosif Kiraly, Metrou Bucuresti – 10 mai 2020

Experiența din aceste două luni îmi întărește senzația că parcă am trăit mai multe vieți, care, deși au o anumită continuitate, sunt destul de diferite între ele, iar unele situații, personaje, stări revin în contexte și sub aparențe diferite…

Iosif Király

n.1957

trăiește și lucrează la București, România

Iosif Király, Selfportrait as Goethe 3, 1988-9, 30x21cm, intervention on vintage print, Jecza Gallery

Set format din 8 lucrări din seria Personaj în mișcare într-un spațiu închis / Expoziția „Uși Închise, Plicuri Deschise. Iosif Király – Lucrări timpurii, 1975 – 2000” curator Ruxandra Demetrescu, MNAC 2018

Andrei Jecza: Aș dori să revin la tine cu câteva întrebări, vizavi de lumea pe care probabil o privești cu alți ochi decât mine, sau decât alți artiști. Mi-ar plăcea să îmi spui ce sentiment sau sentimente te guvernează în această perioadă? Ce te bucură mai mult? Ce îți lipsește? Dacă și cum te inspiră – cred că ar fi interesant de documentat fotografic această perioadă, nu doar de incertitudine, dar și de clar-neclar, zvon-realitate… Uneori mă regăsesc într-un film absurd… Ai și tu această trăire? Ce planuri ai pentru viitor?

Lucrăm împreună la o carte. Poate fi și acest proiect un fel de indicator al normalității? Simți nevoia de a face ceva nou? Consumul artei în sine poate să se schimbe… pe un artist care a ales fotografia ca mediu predilect de expunere, cred că îl avantajeaza fantastic de bine.

Având în vedere o discuție foarte recentă, despre Mail Art, poate chiar acuma să fie momentul oportun pentru a derula acest film?

Exercițiile de “singurătate”, seria autoportretelor în atelier, au fost realizate într-o perioadă în care singurătatea era o resursă de creație, astăzi când ea devine o realitate, cum ai vedea-o transpusă în arta pe care o faci, dacă se întâmplă să simți aceeași apropiere.

Iosif Kiraly: Mi se pare o perioadă extrem de interesantă și stimulantă, pentru cercetătorii din toate domeniile, inclusiv pentru artiști. În ceea ce mă privește, nu sunt sigur că înțeleg prea bine ce se întâmplă dar intuiesc că sunt martor (ca noi toți) la ceva important, care va schimba paradigma după care funcționa lumea așa cum a ajuns ea să funcționeze în primele două decenii ale secolulului XXI.

Experiența din aceste două luni îmi întărește senzația că parcă am trăit mai multe vieți, care, deși au o anumită continuitate, sunt destul de diferite între ele, iar unele situații, personaje, stări revin în contexte și sub aparențe diferite:

– în primul rând perioada comunistă, până în decembrie1989, care acum îmi pare dintr-o altă eră, însă experiența pe care mi-a dat-o m-a ajutat ulterior să compar, să analizez și să înțeleg mult mai nuanțat anumite situații și evenimente pe care le-am trăit de atunci.

– anii 1990, sălbatici și fără legi clare, în care totul părea posibil și în care exact ca un copil am început să descopăr lumea mare, să călătoresc internațional și să experimentez arta contemporană la nivelul ei cel mai inalt, într-un mod nemijlocit.

– apoi la sfârșitul acelei perioade a pătruns internetul în viața mea, inițial îmi pǎrea ceva util mai mult pentru corespondență, dar foarte rapid avea să devină parte din cotidian, iar eu parte dintr-o rețea cu propriile ei legi la care treptat și aproape fără să îmi dau seama am consimțit și m-am adaptat, fiindu-mi astăzi greu, chiar imposibil să îmi imaginez cum am putut trăi doar offline (la fel cum generațiile dinainte au trăit fără curent electric, apă curentă, frigider, etc.). În paralel cu imersarea în “oceanul informatic” am intrat și în universul fotografiei digitale, care mi-a schimbat radical modul de lucru și raportarea la imaginea fotografică și la imagine în general.

AJ: Simți că lumea din jurul nostru se schimbă? Cum crezi că se va schimba lumea artei?

IK: Mă pregăteam să mai experimentez o nouă eră, cea a AI (artificial intelligence), despre care se vorbește din ce în ce mai mult în ultima vreme, cǎ ne va modifica din nou viața, mai profund și cu o viteză mai mare decât a făcut-o internetul. Privind cu atenție în jur, la realitatea nemijlocită dar și la ce se vede în massmedia, sunt tentat să cred că deja suntem în această ecuație și pentru inceput, în viitorul apropiat se va numi epoca post-coronavirus, în care drone și tot felul de creaturi/roboți (deja) patrulează și te avertizează să porți mască, să eviți aglomerațiile, să nu formezi grupuri mai mari de x persoane, iar telefonul (smart!) din buzunar îți trimite și el mesaje să nu ieși la anumite ore, să eviți anumite zone, să nu te uiți pe anumite site-uri, spre binele tău, bineinteles… Aceasta este doar partea superficială și vizibilă fără prea mari eforturi însă implicațiile vor fi extrem de profunde, unele fără îndoială bune, însă altele periculoase; de aceea, cred că noi cetățenii, trebuie să fim foarte atenți la toate aceste schimbări și să fim uniți ca să ne apărăm drepturile, ori de câte ori apare pericolul ca ele să fie încălcate.

Până recent credeam că cel mai important eveniment la care am fost martor și participant a fost Revoluția română din 1989. Un eveniment care a durat câteva zile sau săptămâni (depinde cum îl măsori) și a schimbat sistemul de valori și prioritățile unei țări și viețile/destinele locuitorilor acesteia.

Acum cred că experimentăm o revoluție de magnitudine globală. Sunt sigur că decenii de acum înainte vom vedea și citi filme, cărți, articole despre ce se întâmplă (mai mult sau mai puțin vizibil) în aceste luni. Chiar dacă vor mai fi și alte astfel de pandemii (dealtfel au fost unele mult mai grave în istorie), aceasta va rămâne ca prima care a avut un impact mediatic și economic de o asemenea magnitudine.

Ca și în cazul Revoluției române, care a rămas în istorie ca prima revoluție televizată, și despre care s-au spus și se vor spune tot felul de lucruri, pot să îmi imaginez peste câțiva ani sau decenii cărți sau documentare cu titluri ca “Cea mai mare manipulare din istoria omenirii” sau unele asemănătoare. Nu cred în teorii ale conspirației, care consideră oamenii ca fiind simple marionete mânuite de forțe invizibile ale râului. Cred mai degrabă în puterea fiecărui om de a modifica într-o anumită măsură istoria. Totuși, ca și în cazul revoluției române sau al diverselor crize economice, sunt multe “forțe” (persoane, grupuri, organizații, partide, corporații, etc.) care încearcă să profite și să aibă beneficii de diferite feluri, pescuind în apele tulburi ale istoriei.

Nu îmi dau seama ce va rămâne bun și ce rău după acesta perioadă. Probabil preocuparea mai accentuată, la nivel global, pentru igienă ar putea fi benefică. Dacă însă aceasta capătă forme exagerate și obsesive, iar copiilor și adolescenților li se induce ideea că apropierea fizică de colegi și prieteni ar putea fi periculoasă, cred ca poate fi o direcție greșită. Este deja un fenomen îngrijorător, detaliat în cărți și articole de educație și psihologie că acești tineri nativi digitali, (networkers, youtubers, instagramers), preferă relațiile online ca fiind mai comode (comunicarea prin prescurtări și emoticoane este mai ușor de deprins decât efortul de a purta o discuție prin fraze articulate, susținută față-în-față de gesturi și expresii care să accentueze sau nuanțeze ideile transmise. Dacă opțiunea online va primi o justificare oficială ca fiind mai “safe”, pe termen mediu și lung va justifica și încuraja auto-izolarea, ceea ce poate fi fatal pentru o societate.

În ce mă privește, am fost și eu, ca toata lumea, afectat și uneori deprimat sau nelinistit dar faptul ca aveam foarte multe proiecte începute, care așteptau să mă ocup de ele, cred că a făcut să trec oarecum mai ușor prin această perioadă. La fel și faptul că am petrecut în aceste luni mai mult timp alături de familie. Într-un fel a fost o încetinire benefică deoarece în ultimii ani am început să am senzația că mă aflu într-un carusel care se învârtește tot mai repede și nu mai pot să-l opresc.

Pe de altă parte, multe activități transferate în mediul online au devenit mult mai cronofage decât au fost când s-au desfășurat în mod normal, în spațiu fizic.

De mulți ani m-am obișnuit deja să îmi negociez timpul și energia între diferite activități care se întâmplă aproape simultan, pe mai multe planuri. Activitatea de artist, cu care sunt (și mă onorează să fiu) de obicei identificat, îmi consumă din păcate doar un procent minuscul din timp (mă refer la creația propriu-zisă, nu la realizarea și organizarea expozițiilor); mi-ar plăcea să-i ofer mult mai mult timp și tot sper că va veni acel moment. Dar nu mă plâng, deoarece și celelalte activități în care sunt implicat le fac cu plăcere. Desigur, procesul creativ funcționează, scanează și chestionează în continuu realitatea chiar și când fac altceva (ca un program care scanează hard-discul și informațiile unui computer în timp ce utilizatorul scrie sau prelucrează imagini pe același computer). Partea educativă îmi consumă cel mai mult timp. Sunt “full time” profesor la UNARTE unde țin un curs la licență, unul la Master anul I, altul la Master anul II (la ambele am studenți din toată școala, nu doar de la departamentul Fotografie și imagine dinamică), apoi sunt coordonator de proiecte pentru câțiva studenți de la Master I și II (FID), de asemenea, tot la UNARTE sunt coordonator de doctorate; pe lângă acestea, țin un curs la un master de Studii Vizuale la Facultatea de Științe Politice din SNSPA, pe lângă acest curs am și acolo studenți cărora le coordonez lucrările de master. De asemenea, susțin cursuri de scurtă durată (workshops), prelegeri, coordonez diferite proiecte de cercetare care și ele implică studenți dar și profesori și specialiști din și din afara școlii, etc. Odată cu trecerea în sistem online, toate acestea îmi solicită de câteva ori mai mult timp decât înainte deoarece toate trebuie mult mai bine organizate și urcate pe diferite platforme online, texte, imagini, link-uri, bibliografie, prelegeri și discuții directe, în timp real pe Webex, Zoom, Google Meet, etc. Toate activitățile din cadrul ambelor universități trebuie să poată fi accesate și verificabile. Apoi expoziții în curs și în pregătire (sau așteptare), aplicații, corespondență (asta îmi place cel mai puțin deoarece mă consumă foarte mult: să scriu e-mail-uri).

CONTACT-TRNS IDEEA, Mail Art Performance, Constantin Flondor, Iosif Király, Doru Tulcan, 1982, Jecza Gallery

AJ: Ne aflăm în ajunul unei expoziții personale la o galerie din București, expui seriile noi de lucrări, mi-ar plăcea să îmi povestești despre această expoziție și despre lucrări – aș dori, însă, să te rog să îmi povestești și despre seria lucrărilor realizate în metrou la începutul anilor 90… simt că ele sunt la fel de actuale și astăzi, cum erau atunci, chiar dacă astăzi ele pot să pară “exotice”.

IK: În aprilie trebuia să deschid o expoziție personală la Galeria Anca Poterașu, pe care am plănuit-o și discutat-o îndelung încă de acum un an și jumătate cu Anca și Cristina Stoenescu, care este curatoarea expoziției. Dar s-a amânat pentru începutul lunii iunie. Lucrările sunt din martie la galerie, totul este aproape gata. Pentru prima data voi prezenta și câteva scurte filme (în format digital video), de fapt tot un fel de cadre fixe ca și fotografiile, dar în care există mișcare. Sunt foarte atașat de ele și din această cauză am emoții la modul în care vor fi receptate. De asemenea trebuia să mai am o expoziție personală la Ljubljana precum și alte proiecte dintre care unele chiar împreună cu tine, atât ca artist individual cât și ca membru în subREAL. Toate sunt deocamdata amânate și/sau în stand-by.

AJ: Cum vezi evoluția fotografiei, dincolo de evoluția întregii societăți?

IK: Mi-e greu să-ți răspund în cadrul unui articol despre cum văd eu evoluția fotografiei; e o bibliografie ce crește de la o săptămână la alta, care întoarce pe toate fețele această chestiune ce are o dinamică așa de mare (dată în primul rând de evoluția tehnologiei pe care o implică fotografia). În ultimii 10-15 ani au apărut și s-au răspândit telefoanele inteligente (smart phones) împreună cu sutele de aplicații aferente pentru captarea și prelucrarea imaginilor și au devenit cele mai populare aparate foto. Aceasta a creat o schimbare majoră și a dus fotografia digitală la un alt nivel, la fel ca apariția și creșterea influenței rețelelor sociale care implică din plin fotografia. Toate cursurile mele sunt cumva despre asta, despre epoca post-fotografică, post-digitală sau oricum am numi-o și despre implicațiile/consecințele pe care transferul de la analog la digital le are (nu doar la nivel estetic ci mai ales la nivelul percepției, credibilității, juridic, etic, etc.). În ce privește fotografia ca artă, pot spune într-o frază că observ o prăpastie din ce în ce mai mare care se căsca între fotografia de artă care are în ADN-ul ei documentul (fotografia ca mijloc de documentare a realității) și cea care e făcută de artiști pentru lumea artistică, fără nici un fel de complex față de celelalte arte dar și fără nici un interes de a se raporta la și a continua marile direcții din istoria fotografiei (toate având și o dimensiune documentară).

AJ: Ce importanță avea Mail Art în perioada aniilor 80-90? Cum te raportezi astăzi la ea?

IK: Arta poștală (Mail Art) m-a pregătit să înțeleg mai bine lumea în care trăiesc astăzi, în rețele interconectate între ele, comunicând cu mai mulți interlocutori în același timp. M-a învățat de asemenea cum arta poate avea o dimensiune politică. Din punct de vedere estetic mi-a deschis un apetit pentru folosirea tehnologiei în creația de artă, pentru folosirea fotografiei dar și a copiatoarelor, perforatoarelor (pentru timbre) și a mașinilor de inscripționat (ștampile, timbru sec), m-a antrenat să lucrez în straturi/foto montaje, m-a introdus în arta underground din acea perioadă, ce astăzi începe să-și găsească încet dar sigur locul în marile muzee de artă. Pe scurt, cred că a fost cea mai valoroasă, utilă și influentă (pentru creația mea ulterioară) activitate artistică pe care am avut-o în anii 1980.

AJ: Te rog să îmi povestești și despre seria lucrărilor realizate în metrou la începutul anilor 1990. Simt că ele sunt la fel de actuale și astăzi cum erau atunci, chiar dacă astăzi ele pot să ne pară “exotice”. 

IK: Desigur, imaginile pe care le-am făcut în anii 1990 în metroul bucureștean par acum din altă lume. Acesta e și farmecul lor, exact cum și cele din metroul din epoca pandemiei par oarecum suprareliste. Închei cu o mică întâmplare petrecută astăzi, când scriu aceste rânduri și când după două luni de stat acasă și în jurul casei am pășit din nou într-un vagon de metrou. Am fost șocat că întreg trenul era aproape gol și extrem de curat. Am scos aparatul foto și am apucat să fac două fotografii după care m-am trezit cu gardianul metroului care m-a atenționat foarte sever că nu am voie să fotografiez și care după aceea a stat și m-a privit întruna până când am ajuns la stația de destinație și am coborât. Cred ca această întărire a forțelor de ordine data de “starea de urgență” în vigoare l-a făcut să se simtă mai puternic și important, sau, la rândul său știe că e supravegheat de camerele video din metrou care documentează că nu este destul de vigilent. Oricare ar fi cauza, pot să-ți spun că micul incidental mi-a produs un amar sentiment de deja-vu.

Până recent credeam că cel mai important eveniment la care am fost martor și participant a fost Revoluția română din 1989. Un eveniment care a durat câteva zile sau săptămâni (depinde cum îl măsori) și a schimbat sistemul de valori și prioritățile unei țări și viețile/destinele locuitorilor acesteia.

Iosif Király, Autoportret cu ceasuri, 1976, fotomontaj, 11x11cm, Jecza Gallery

Iosif Király, Fumul, 1983, 30x20cm, vintage print, Jecza Gallery

Cred mai degrabă în puterea fiecărui om de a modifica într-o anumită măsură istoria. Totuși, ca și în cazul revoluției române sau al diverselor crize economice, sunt multe “forțe” (persoane, grupuri, organizații, partide, corporații, etc.) care încearcă să profite și să aibă beneficii de diferite feluri, pescuind în apele tulburi ale istoriei.  

Iosif Király, Mail Art – Visul soldatului, schiţa foto pentru obiect mail-art, 15x12cm, fata-verso, Jecza Gallery

Dacă opțiunea online va primi o justificare oficială ca fiind mai “safe”, pe termen mediu și lung va justifica și încuraja auto-izolarea, ceea ce poate fi fatal pentru o societate.

Mă pregăteam să mai experimentez o nouă eră, cea a AI (artificial intelligence), despre care se vorbește din ce în ce mai mult în ultima vreme, cǎ ne va modifica din nou viața, mai profund și cu o viteză mai mare decât a făcut-o internetul. Privind cu atenție în jur, la realitatea nemijlocită dar și la ce se vede în massmedia, sunt tentat să cred că deja suntem în această ecuație…

Iosif Király, Indirect, Akademie Schloss Solitude, Stuttgart, 1997, 21x30cm, vintage print, Jecza Gallery

(…)faptul că am petrecut în aceste luni mai mult timp alături de familie. Într-un fel a fost o încetinire benefică deoarece în ultimii ani am început să am senzația că mă aflu într-un carusel care se învârtește tot mai repede și nu mai pot să-l opresc.

Iosif Király, Fumul – cu turnul de sarma si fotografii portret, 1983, vintage print, 15,5×11,5 colectie particulara

Iosif Király, Mail Art – Autoportret 5, 1987, 30x21cm, vintage print with intervention, Jecza Gallery

Nu îmi dau seama ce va rămâne bun și ce rău după acesta perioadă.

Iosif Király, Recnstructions, Timisoara, TV 2001-2002, fotomontaj

Mi-e greu să-ți răspund în cadrul unui articol despre cum văd eu evoluția fotografiei; e o bibliografie ce crește de la o săptămână la alta, care întoarce pe toate fețele această chestiune ce are o dinamică așa de mare…

Toate cursurile mele sunt cumva despre asta, despre epoca post-fotografică, post-digitală sau oricum am numi-o și despre implicațiile / consecințele pe care transferul de la analog la digital le are – nu doar la nivel estetic ci mai ales la nivelul percepției, credibilității, juridic, etic, etc.

Iosif Király, Duet, 30x21cm, vintage print with intervention, Jecza Gallery

Expoziția „Uși Închise, Plicuri Deschise. Iosif Király – Lucrări timpurii, 1975 – 2000” curator Ruxandra Demetrescu, MNAC 2018

Arta poștală (Mail Art) m-a pregătit să înțeleg mai bine lumea în care trăiesc astăzi, în rețele interconectate între ele, comunicând cu mai mulți interlocutori în același timp. M-a învățat de asemenea cum arta poate avea o dimensiune politică.

Iosif Király, Schițe foto pentru Mail Art, 1987-1990

(Mail Art) m-a introdus în arta underground din acea perioadă, ce astăzi începe să-și găsească încet dar sigur locul în marile muzee de artă. 

Pe scurt, cred că a fost cea mai valoroasă, utilă și influentă (pentru creația mea ulterioară) activitate artistică pe care am avut-o în anii 1980.

Iosif Király, Fără titlu, Intervenție pe fotografie 1990-1991, 80x100cm, Jecza Gallery

Desigur, imaginile pe care le-am făcut în anii 1990 în metroul bucureștean par acum din altă lume. Acesta e și farmecul lor, exact cum și cele din metroul din epoca pandemiei par oarecum suprareliste.

Iosif Király, Indirect – Metrou, 1990s, Jecza Gallery

Iosif Király, Indirect – Metrou 2, 1990s, Jecza Gallery

Am scos aparatul foto și am apucat să fac două fotografii după care m-am trezit cu gardianul metroului care m-a atenționat foarte sever că nu am voie să fotografiez și care după aceea a stat și m-a privit întruna până când am ajuns la stația de destinație și am coborât. Cred ca această întărire a forțelor de ordine data de “starea de urgență” în vigoare l-a făcut să se simtă mai puternic și important (…) Oricare ar fi cauza, pot să-ți spun că micul incidental mi-a produs un amar sentiment de deja-vu.

Iosif Kiraly, Mail Art, 1987, Jecza Gallery

For further inquires please contact our sales team: