(translation into English by Dorothy Elford / 28.04.2020)

Andrei Jecza: Reflecting on these days of serious introspection, getting in touch with oneself, the return of nature, and the covenant with the earth, and drawing inspiration from the lively spirit in which you are continuing your creative work, I would like to ask you to answer a number of questions. We plan to publish these questions and answers online – accompanied by some pictures of you in the “new studio” – on our Internet, Facebook and Instagram pages.

The questions have to do with the current generalised state of uncertainty, even perhaps of fear or release. Since I believe that the artist functions as a finely-tuned seismograph capable of capturing the tensions and feelings of the moment, just as I believe that it is vital for humanity to hear the artistic point of view in times of crisis, it would give me great pleasure to learn more about your thoughts regarding this period.

How are you feeling?

Are you afraid?

What thoughts weigh heavily on you? What thoughts inspire you?

I can feel an enhanced sensitivity in the art works you are producing at the moment, a sensitivity focused on the observation of the amazing spectacle of nature that is opening up before our eyes as day follows day. How do you think the world will change?

Do you find the present physical constraints stimulate the act of creation?

Constantin Flondor: Is it a purgatory? Ever since this extraordinary time began, I have been feeling somehow numb. There is also a seed of disquiet in me. Will something close to us change for ever? Never say never! Hope must predominate. Continue to rejoice in the existence of every day as if it were a gift from God. Rejoice in the light of the sun. See, Palm Sunday arrived (Palm Sunday comes with sunshine/ And the Sun with Palm Sunday…), then the Resurrection, bringing with it the rebirth of nature and perhaps of the world as well.

We are staying at home. Isolation hurts. For the moment we have lost our freedom of movement. But I believe we have gained something else. Time. Freedom to use time. The day has become longer. Slowness has become more intensified. The clock ticks like a lullaby. I fall asleep or wake again. I can sit, I can read, talk with Sanda, go to the easel, look for my watercolours, use my mobile phone to have conversations with friends, Andreea or Anamaria in Braunschweig are right beside me if I make a WhatsApp call. Looking out of the window is a joy. A young green strikes me. The leaves tremble. All that I see engenders rhythms and colour, my age vanishes, I am a child once more, an age of naiveties floods over me.

Time flows on. I want to make my mark on it. If I leave it as it is, I shall become unproductive. I can attempt to produce some testimonies to my existence. Drawings, oils, watercolours. If I were a different age, I too would express myself in some way regarding the suffering of the world in connection with our present anxieties in the face of this virus. You see what an immediate, amazing reaction young Sorin Scurtulescu provoked with that word-and-drawing action that he emailed out as a message to the world! But as it is, I personally am going to draw on some private sources of inspiration, to see if I can perhaps achieve something. We’re in the middle of spring, and look at me – I feel drawn to The Snowflake. It does involve a Christian symbol. I am doing two watercolours and a work in oils. Black on black.

The planting in February of a magnolia tree immediately opposite my window has given meaning to my days. The mornings of February, March and April summoned me to the window to follow the natural rhythm of life as seen in the magnolia’s early buds, full buds on the point of bursting and then flowers. From time to time I would record this progress in the form of a drawing, oil painting or watercolour.

Points of raw green light come from the garden opposite the windows. There’s a reference to the Signs in the Green Forest that I used to record in the 1970s. But here, now, we have in addition the living force of light and colour. I move on to a series of watercolours and oils. Perhaps I will be successful. I am pleased with the first watercolour, in which the inflorescence helps me. The ones that succeed it are either too laboured or too concrete. By contrast, a canvas painted in a vegetal green calms me.

Andrei Jecza: On a different note, can we reasonably compare the current quarantine with the grey period of the communist era? The aspect of control, at least, is very much the same, but the enemy is much more dangerous than then…

How ought the world to change after this experience?

And last but not least, I would like you to tell me about your new series of studio works and your plans for the days and months ahead.

Constantin Flondor: Two words about the analogy with communism. Categorically no! Then we had hatred, oppression, terror, thieving, class struggle, the deliberate destruction of an entire elite; now we are in a state of war with an enemy who is unseen, unknown and unforeseen, with ourselves in quarantine as a means of defence.

This year’s projects will perish, but what will endure will be dreams/visions, a few paintings, a book, a catalogue…

Let us believe what the poets tell us: “What is a wave passes like a wave…”

God will soon stretch out his loving hand to us.

(Romanian original from the 28th of April 2020)

Andrei Jecza: Considerând zilele acestea de adevărată introspecție, apropiere de sine, revenire a naturii, legământ cu pământul și inspirat de vivacitatea Dvs de a crea și continua, aș dori să vă rog să îmi răspundeți la câteva întrebări pe care, alături de câteva imagini cu Dvs în “noul atelier”, să le publicăm online pe pagina noastră de internet, facebook și instagram.

Întrebările sunt legate de starea aceasta generală de incertitudine, poate chiar frică sau eliberare – cred în seismograful sensibil al artiștilor de a capta tensiunea și emoția momentului, cum de altfel cred și în vocea artiștilor care, în timp de criză, este vitală umanității, așadar m-aș bucura să aflu mai mult despre gândurile Dvs legate de această perioadă:

Cum vă simțiți?

Vă este teamă?

Ce gânduri vă apasă? ce gânduri vă inspiră?

Simt în sensibilitatea lucrărilor Dvs din prezent o sensibilitate sporită, orientată spre observarea acestui spectacol mirific al naturii care se deschide în fața ochilor noștri în fiecare zi. Cum credeți că se va schimba lumea?

Simțiți constrângerile fizice actuale ca fiind stimulative pentru actul creativ?

Constantin Flondor: E un purgatoriu? De când a început acest timp incredibil, mă simt ca într-o stare de amorțeală. Există în mine și un sâmbure de neliniște. Ceva apropiat nouă se va schimba pentru totdeuna? Niciodată să nu zici Totdeuna ! Nădejdea trebuie să primeze. A continua să te bucuri, de existența fiecărei zile ca de un dar divin. De lumina soarelui. Uite, au sosit Floriile (Vin Floriile cu soare/ Și Soarele cu Florii…) apoi Învierea cu renașterea naturii și poate și a lumii. Stăm în casă. Izolarea doare. Am pierdut pe moment libertatea de mișcare. Dar cred că am câștigat altceva. Timpul. Libertatea de a folosi timpul. Ziua s-a lungit. S-a accentuat lentoarea. Ceasul ticăe ca un cântec de leagăn. Adorm sau mă trezesc. Pot să stau, pot să citesc, să vorbesc cu Sanda, să merg la șevalet, să-mi caut acuarelele, să folosesc mobilul in convorbiri cu prietenii, printr-un WhatsApp Andreea sau Anamaria din Braunschweig sunt lângă mine. Privitul pe fereastră e o bucurie. Mă izbește un verde tânăr. Frunzele tremură. Tot ce văd naște ritmuri, culoare, dispare vârsta, sunt din nou copil, mă inundă o vârstă a naivităților.

Timpul curge. Să-l marchez. Lăsat așa, eu devin pustiu. Pot încerca câteva mărturii. Desene, uleiuri, acuarele. La altă vârstă aș mărturisi și eu ceva cu privire la suferința lumii legate de neliniștile noastre acum, față de acest virus. Uite, ce reacție fantastică, și actuală, are tănârul Sorin Scurtulescu când face o acțiune desen-cuvânt și o trimite ca mesaj în lume prin mailuri! Dar acum, eu, voi solfegia oaze de taine, să văd poate izbutesc câte ceva. Iată in plină primăvară sunt atras de Fulgul de nea. El implică totuși semnul Christic. Fac două acuarele și un ulei. Negru pe negru.

Plantarea în februarie a unei Magnolii chiar in fața ferestrei, a dat zilelor sens. Diminețile din februarie, martie și aprilie mă chemau la fereastră, să urmăresc clipitul de viață a mugurilor, a bobocilor și apoi a florilor de magnolie. Din când în când consemnam această înfiripare printr-un desen, ulei sau o acuarelă.

Puncte de lumină verde-crud vin dinspre grădina din fața ferestrelor. Există o trimitere la stimulii din Pădurea Verde pe care îi consemnam în anii 1979-1981. Aici, acum, se alătură însă puterea vie a luminii și culorii. Trec la o serie de acuarele și uleiuri. Poate răzbesc. Prima acuarelă mă mulțumește, sunt ajutat de inflorescență. Următoarele sunt fie mai greoaie, fie prea concrete. O pânză pictată cu un verde vegetal, în schimb, mă liniștește.

Andrei Jecza: În altă ordine de idei, putem compara carantina de acuma cu perioada gri din perioada comunista? controlul cel puțin este destul de asemănător, dușmanul însă este mult mai periculos ca atunci… Cum ar trebui să se schimbe lumea după această experiență?

Nu în ultimul rând, mi-ar plăcea să îmi vorbiți despre noua serie de lucrări din atelier și ce planuri aveți pentru zilele și lunile următoare?

Constantin Flondor: Două cuvinte despre analogia cu comunismul. Nici vorbă! Atunci ură, opresiune, teroare, hoție, luptă de clasă, distrugerea deliberată a unei întregi elite; acum stare de război cu un inamic nevăzut, necunoscut și neprevăzut și noi în carantină spre apărare.

Proiectele acestui an vor pieri, rămân visele, căteva picturi, o carte, un catalog…

Să credem în poeți: „ce e val, ca valul trece…” Dumnezeu ne va întinde curând mâna iubitoare.